Celulita, bat-o vina!

Posted miercuri, 10 noiembrie 2010 by Unknown
Asemeni majoritatii femeilor sufar si eu de aceeasi veche problema: celulita. Acea adunatura absolut inestetica de sub piele pe picioare, fund si chiar brate. Cele care au celulita stiu probabil cat de putin bine te poti simti in pielea ta, nu poti purta o fusta scurta vara, la plaja deja ai senzatia ca toata lumea se holbeaza la "coaja de portocala" care vibreaza mandra la fiecare miscare. Asa ca m-am hotarat sa scot artileria grea si sa ies la lupta impotriva gruparilor teroriste adipoase.
Intai trebuie sa cunoastem cauzele aparitiei celulitei, iar aceste cauze pot fi multiple: stilul de viata sedentar, alimentatie necorespunzatoare, diferite dereglari hormonale etc.
Sa luam intai primul factor mentionat, stilul de viata sedentar, care pare a fi un factor decisiv nu numai in aparitia celulitei dar si al foarte multor boli. Cred ca stim cu totii ce usor este in ziua de azi sa nu facem deloc miscare, nici macar nu mergem pe jos de acasa la munca, pai avem masina care ne ia de la scara (poarta casei) si ne duce fix pana la intrarea in cladirea unde muncim si acolo stam cca 8 ore lipiti de un scaun de ai senzatia ca ai facut radacini si la intoarcere iar cu masina, ca de! suntem obositi dupa o zi intreaga de munca. Acasa iar stam relaxati pe scaun, canapea, pat etc. Singurul lucru pe care il putem face este ca imediat ce ne trezim si ne facem tabieturile de dimineata (spalat, mancat etc.) este sa facem cateva exercitii de inviorare: alergari, rotiri de brate, genoflexiuni, fandari, abdomene etc. In felul asta luptam impotriva celulitei si suntem inviorati pentru ziua care urmeaza.
Al doilea factor mentionat, alimentatia necorespunzatoare, la fel, este o problema cu care se confrunta majoritatea orasenilor consumeristi prin definitie. Inghitim pe nemestecate tot ce ni se baga pe gat (la propriu!), suntem asaltati de fel de fel de produse care de care mai gustoase, ambalate cat mai stralucitor carora sa nu le putem rezista, dar in interiorul carora se afla ingrediente pe care stramosii nostri le-ar fi considerat otravuri. Alimente super extra rafinate si imbibate de conservanti, zaharuri, sare, grasimi, asta e hrana pe care care o gasim la tot pasul si care e cel mai ieftina, prin urmare usor accesibila. Asta e una din cauzele celulitei. Nu vi se pare ciudat un lucru? Suntem asaltati de imaginile ideale ale femeii frumoase, suple, fara pic de grasime pe ea pe de o parte si pe alta suntem asaltati de produse care ne fac sa aratam exact ca opusul femeii ideale ale societatii noastre. Sa revenim totusi la oile noastre. Ca sa mancam sanatos nu trebuie sa ne abtinem de la mancare, trebuie numai sa fim atenti la ce cumparam si punem pe masa, in principiu e bine sa mancam cat mai multe legume si fructe crude, sa evitam alimentele prea sarate si cele cu zahar rafinat, sa bem multe ceaiuri si multa apa, sa evitam bauturile carbogazoase, alcoolul, tigarile si carnea. Toate astea faciliteaza depunerile de grasimi si de toxine, ne imbolnavesc si ne fac sa aratam inestetic, astfel ne scade stima de sine si pofta de viata.
Un alt factor, foarte important, dereglarile hormonale, nu trebuie neglijat, tot mai multe femei din societatea actuala sufera de dereglari hormonale, din cauza stilului de viata, din cauza toxinelor ingerate (prin alimentatie si piele) dar mai ales din cauza contraceptivelor. Cum iti seama ca trebuie sa te duci sa faci o consultatie in privinta asta? E simplu: menstruatia nu iti vine regulat si cand vine e insotita de dureri foarte mari si de stari de irascibilitate, desi ai peste 25 de ani ai fata plina de cosuri ca al unui adolescent si desigur ai muuuulta celulita, in ciuda faptului ca te misti mult si mananci sanatos. Ce e de facut in cazul in care acest ultim factor e responsabil de "prietena" ta celulita? Te duci la doctor si vezi ce iti recomanda, pentru ca de cele mai multe ori, in cazul in care ai astfel de probleme, celulita iti va parea cea mai mica problema. De multe ori se descopera ca ai chisturi ovariene si chiar poti intra la menopauza (chiar daca ai 26 de ani, se poate) si prin urmare nu mai poti avea copii. Deci daca suspectezi ca ceva nu e in regula, du-te repede la doctor si fa niste analize..
Bun, deci sa revenim. Daca primii doi factori sunt responsabili de minutata celulita care te insoteste pretutindeni nu trebuie decat sa iti schimbi putin stilul de viata, sa devii adica, o persoana mai activa din punct de vedere fizic si sa mananci mai sanatos, plus ca mai sunt cateva trucuri de care se pot bucura si fericitele care nu se confrunta cu atfel de probleme. Care sunt trucurile deci? E simplu! Masajul anticelulitic si metoda japoneza de imbaiere. Masajul anticelulitic poate fi facut de fiecare acasa, nu trebuie neaparat sa te duci la un salon (cu toate ca e preferabil sa te lasi pe mana unui profesionist, la urma urmei maseurul este un expert si stie cel mai bine ce trebuie sa faca), dar in caz de lipsa de timp si bani putem sa ne automasam, nu trebuie decat sa frecam bine-bine piciorul pana se inroseste pielea (nu va faceti griji nu se intampla nimic rau, se inroseste din cauza ca sangele e pus in miscare si in momentul acela ard grasimile), desigur ca nu le frecam oricum, mai intai netezim de la genunchi in sus (pe zona cu probleme), seamana cu miscarile de mangaiere, numai ca punem putina presiune, apoi frecam bine-bine pielea dupa care cu ambele maini strangem muschiul si pielea intre marginile palmelor, facem asta pe toata suprafata zonei cu probleme, trecem apoi la tapotament, adica cu degetele batem pielea piciorului. Mai multe se pot vedea in clipul de mai jos, e redat foarte frumos cum se face un masaj anticelulitic.
Pe langa masaj, dupa cum spuneam puteti face baie in stil japonez (desigur ca nu avem toate conditiile dar putem adopta ceea ce e mai important).
 In comparatie cu metoda japoneza de a face baie, baia occidentala - de fapt o sapunire superficiala - pare rudimentara. Femeile japoneze sunt celebre pentru frumusetea loc delicata si pentru faptul ca nu se confrunta cu probleme precum celulita. Japonezii cred ca pielea trebuie stimulata si "pusa la treaba", pentru a descuraja depunerile de grasimi, acumularea de celule moarte si rigiditatea produsa de incordare. Curatarea corpului se va face intotdeauna cu mare atentie acordata pielii, aceasta e stimulata, nu zgariata sau iritata. In Japonia, curatarea corpului e considerata un antrenament pentru rezistenta pielii, un proces de disciplinare a acesteia, in urma careia ea devine mai sanatoasa si mai ferma.
Macar o data pe saptamana e bine sa va rezervati mai mult timp si inainte sa va bagati in cada cu apa calda cat puteti rezista, luati un burete exfolinat (de ex. lufa) si va frecati bine-bine pe tot corpul incepand dinspre exterior (maini, picioare) inspre inima pentru a nu deregla circulatia singelui. Miscarile trebuie sa fie circulare si facute in asa fel incat sa nu ratati nici macar un centimetru de piele si desigur insistati asupra zonelor cu probleme, frecati cat de bine puteti (desigur fara a va zgaria pielea), oricum, pielea trebuie putin bruscata caci astfel devine mai rezistenta si tonifiata iar adunarile de grasime de sub piele sunt sparte si astfel dispar. Dupa ce v-ati frictionat bine, va clatiti de sapun si apoi va bagati in cada cu apa fierbinte si va relaxati (atentie la persoanele care au contraindicatii la bai fierbinti, mai bine sa lase apa la o temperatura mai mica). Dupa ce v-ati relaxat si simtiti ca pielea este inmuiata, iesiti din cada si reluati curatatul in aceeasi maniera pe care am explicat-o adineauri. Dupa care va caltiti si intrati in cada. Puteti repeta procedura si de 5 ori, depinde cat timp aveti alocat sau de cat de repede va plictisiti, dar trebuie sa va curatati pielea bine de macar 2 ori, astfel dati de pe voi toate celulele moarte, tot praful adunat de peste zi, va tonifiati pielea si cel mai important eliminati celulita. Ultima frictionare e urmata de clatire cu apa rece. Va uscati, aplicati o lotiune hidratanta si va relaxati.

Acum sa nu va imaginati ca dupa o singura zi de masaj si baie japoneza, celulita o sa dispara ca prin minune, caci in general cu greu se lasa dusa, si uneori e posibil sa nu dispara niciodata complet, trebuie sa va faceti masaj zilnic, sau macar o data la doua zile si la fiecare baie sau dus sa frictionati bine picioare si mainile, iar o data la saptamana macar, sa faceti baia japoneza exact cum am descris. Pe langa ce am spus mai sus, mai puteti sa folositit la baie un sapun cu cafea (cafeaua este foarte buna impotriva celulitei si un bun exfoliant) sau puteti efectiv sa puneti cafea macinata pe buretele de baie si sa va spalati cu ea, nu numai ca spala bine si combate celulita, dar dupa baie o sa mirositi delicios a cafea.

UPDATE! 
In ciuda faptului ca am mai avut mici scapari, unele tentative de deraiere de la drumul pe care l-am propus mai sus, pot sa spun mandra ca celulita s-a diminuat considerabil. Desigur ca asta nu inseamna ca lupta inceteaza, pentru ca odioasa coaja de portocala sta la panda si abia asteapta sa lasi garda jos pentru a se reinstala confortabil pe sub piele. 
Asa ca exercitiile si un regim alimentar sanatos or sa fie o constanta in viata mea si sper si a altor persoane care au probleme asemanatoare, pentru ca nu exista nici un medicament minune care sa ne vindece, care sa ne scape de celulita sau grasimi fara ca noi sa facem eforturi.



Sapun pe sforicica cu sfecla, si cu scortisoara si cafea

Posted marți, 2 noiembrie 2010 by Unknown


Azi am facut 2 tipuri de sapunuri. La unul din ele am experimentat sa vad daca reusesc sa il colorez rosu fara a adauga coloranti chimici, doar cu sfecla rosie.
Exact! Sfecla rosie este extrem de coloranta, nu stiu daca ati observat, dar de cate ori vrem sa facem o salata sau un suc de sfecla ne murdarim pe noi si ustensilele de bucatarie de un rosu aprins foarte frumos (parca ar fi sange). De altfel sfecla rosie este foarte benefica pentru organism si inclusiv pentru piele. Este plina de minerale si vitamine precum: A, C, B6, calciu, magneziu, fier, fosfor, zinc, tiamina, potasiu, acid folic, mangan.
Astfel m-am gandit sa incerc sa pun suc de sfecla sa vad ce iese.
Din nefericire sapunul nu a iesit rosu asa cum as fi dorit, insa a capatat o culoare crem foarte eleganta care se potriveste de minune cu mirosul de portocala pe care l-am adaugat.
Cel de-al 2-lea sapun l-am facut cu cafea si scortisoara (chiar daca sunt alergica la scortisoara- ii place foarte mult prietenului meu). Scortisoara poate inlocui cu succes uleiul esential pe care il adaugam pentru parfumare, sapunul in care adaugam pudra de scortisoara capata un miros placut si discret.
Ambele sapunuri le-am facut cu sforicica pentru a fi mult mai usor la manuirea acestuia si pentru a nu mai aluneca din mana.
Iata cum am facut cele 2 tipuri sapunuri:
  1.  Sapunul cu sfecla rosie

 Ingrediente:
  • ulei de palmier                 - 160 de gr
  • ulei de ricin                      - 20 de gr
  • ulei de floarea soarelui     - 20 de gr
  • suc de sfecla rosie           - 76 de gr
  • soda                               - 26 de gr
  • ulei esential de portocala - 10 ml
Am dizolvat soda in sucul de sfecla. Separat am incalzit uleiurile pe baie de abur pana a ajuns la aceeasi temperatura cu lesia. Am adaugat lesia peste uleiuri si am amestecat bine cu blenderul pana cand compozitia a capatat consistenta unei budinci.
Am adaugat apoi uleiul esential si am omogenizat bine.
Am turnat sapunul in forme unse cu putin ulei (pentru a-mi fi usor sa le scot) si le-am pus la caldura pana maine cand le voi scoate din forme si le voi lasa la saponificat cca o luna.



       2. Sapunul cu cafea si scortisoara


Ingrediente:
  • ulei de palmier                 - 160 de gr
  • ulei de ricin                      - 20 de gr
  • ulei de floarea soarelui     - 20 de gr
  • ceai de salvie                   - 76 de gr
  • soda                               - 26 de gr
  • scortisoara pudra            - 2 lingurite
  • cafea macinata                - cca 5 lingurite (mai mult din ochi)
 Am facut la fel ca mai sus, numai ca am dizolvat soda in ceai de salvie si la urma am adaugat in loc de ulei esential, cafeaua si scortisoara pudra.



Update!!
Dupa cum se poate vedea si in poze, sapunul cu sfecla rosie nu a iesit ros sau macar roz dupa cum doream ci alb. Oricum sunt foarte multumita de el, face o spuma fina, cremoasa, miroase delicios a portocala si il folosesc indeosebi pentru a ma spala pe cap.
Sapunul cu scortisoara si cafea e exact asa cum ma asteptam: miroase a cafea si scortisoara si mai ca nu il confund cu o bucata de ciocolata. Spala extrem de bine, este exfoliant si e foarte bun anticelulitic.
Faptul ca sapunurile au sforicica le fac extrem de practice pentru ca nu le mai pierd in cada, plus ca pentru a fi sigura ca nu se topesc in sapuniera le agat de un cui pe care l-am pus special langa lavoar.


Prezentare

Posted luni, 1 noiembrie 2010 by Unknown
In sfarsit m-am hotarat sa imi creez un blog. De ce? Pentru ca imi place foarte mult sa experimentez lucruri noi si sa impart cu cei din jur rezultatele experimentelor (experientelor) mele.
Acesta va fi blog multi-domenial, ca sa ii spunem asa, insa toate aceste "multi-" vor avea in comun naturaletea, frumusetea, respectul fata de om si animale si mai ales fata de mediul inconjurator.
Acum 5 ani in urma m-am hotarat sa renunt la carne in urma citirii unor texte si vizionarii unor filme care mi-au deschis ochii, si m-au facut sa imi pun intrebari si sa caut raspunsuri. Atunci am concluzionat ca un lucru care m-ar ajuta in evolutia mea spirituala (si nu numai) ar fi renuntarea la carne. Desigur, e greu de inteles pentru toata lumea motivatia mea de a-mi schimba regimul alimentar si astfel stilul de viata. Cei din jurul meu imi cereau sa motivez logic decizia mea si imi era foarte greu, nu numai din cauza ca nu sunt o buna oratoare ci si din cauza ca motivatia mea e una destul de profunda si mai ales vine din mila fata de animale si din ideea mea ca noi oamenii nu avem nici un drept asupra fiintelor din jur, cu atat mai mult nu avem dreptul sa luam viata unui animalut pentru ca preferam o friptura in loc de o mancare de legume. Ori stim foarte bine care e filosofia de viata a contemporanilor nostri: animalele exista pentru ca noi sa ne folosim de ele.

Sa pastram Romania curata!