Masca antiacneică

Posted luni, 7 noiembrie 2011 by Unknown

Astăzi am să prezint o mască pentru tenul gras acneic, o mască ce nu m-a lăsat la greu niciodată.
Cum am foarte mari probleme cu tenul acneic și nu reușesc sa găsesc motivul pentru care în fiecare zi îmi apare cate o noua pustulă (mers la doctori, încercat diverse tratamente eșuate) am început să pun la punct strategii pentru a îndepărta în cat mai scurt timp cu putință inesteticele coşuri și am găsit o mască rapida și destul de bună.


Ingrediente: argila verde, oxid de zinc, glicerina vegetală, infuzie de galbenele, acid lactic, pătrunjel proaspăt zdrobit, ulei esențial de levănțică.

Cum se face: se pun 2 lingurițe de argilă verde, o linguriță de oxid de zinc, 1 ml de glicerină, 20 de picături de acid lactic, câteva frunzulițe de pătrunjel pe care le-am zdrobit cu mojarul, o lingura de infuzie de galbenele și 2-3 picături de ulei esențial de levănțică (ne putem lipsi de aceasta din urmă - eu o pun mai mult pentru miros și senzația de fresh pe care o dă).
Desigur că se poate jongla cu ingredientele, se poate adăuga miere de albine, ulei de jojoba, se poate renunţa la oxidul de zinc.  În loc de ulei esențial de levănțică se poate pune ulei esențial de tea tree care este antimicrobian și este un excelent ajutor în lupta împotriva acneei.
Principalele sunt argila verde care este foarte bună în normalizarea funcțiilor sebacee, curăţă excesul de sebum și impuritățile, acidul lactic care este un foarte bun exfoliant, în eliberarea porilor şi  hidratant, şi infuzia de galbenele care este cicatrizantă şi antimicrobiană.
De asemena şi oxidul de zinc este bun în curățarea excesului de sebum plus că este antimicrobian, antiseptic, şi glicerina vegetala este hidratantă, catifelantă.

După ce în prealabil ne-am curăţat foarte bine tenul cu tarâţe de orez sau de grău (vezi aici şi aici) aplicăm cu o spatulă sau chiar cu degetele masca preparata din ingredientele de mai sus şi se lasă cc. 15-20 de min.
Atenţie, a nu se lasa mai mult pentru că poate irita tenul.
După ce am aşteptat cele maxim 20 de minute de clătim bine faţa cu apă calduţă şi apoi cu apă rece pentru a închide porii. Putem aplica apoi o cremă hidratantă şi loţiona faţa cu o apă florală sau o loțiune tonică.

2 comentarii:

  1. Gabi

    Unde putem gasi oxid de zinc si glicerina vegetala? (in Iasi, mai exact)
    Cam cat costa masca,totalmente?
    Eu am acnee polimorfa, tratamentul dat de dermatolog nu m-a ajutat foarte mult... :(
    Multumesc!

  1. Unknown

    Oxidul de zinc l-am luat de la farmacie iar glicerina am comandat-o de pe net. Glicerina costa cam 10 lei 100 ml, oxidul de zinc cam 2 lei 100 gr, acidul lactic 5 lei (tot de pe net), argila 6,17 lei. Oricum, poti folosi de exemplu oxid de zinc cu ulei de jojoba sau catina plus miere de albine, argila verde. Important la masca e sa contina ingrediente absorbante (argila verde, oxidul de zinc), antimicrobiene (oxidul de zinc, ulei esential de tea tree) si hidratante, emoliente (miere, ulei catina, jojoba, germeni de grau) ca sa nu ramai cu tenul prea uscat.
    Bafta! Sper sa dea rezultat!

Trimiteți un comentariu

Sa pastram Romania curata!