Macerate uleioase cu plante medicinale

Posted miercuri, 18 aprilie 2012 by Unknown
Ce sunt maceratele uleioase? Toate calităţile plantelor adunate în uleiul preferat. Maceratele le putem folosi pentru a îngriji, hrăni, vindeca pielea.

Tot ce ne trebuie e uleiul, orice tip de ulei vegetal în funcţie de tipul pielii şi plante medicinale uscate.
Punem într-un borcan plantele mărunţite şi turnăm uleiul peste ele până le acoperă complet. Le lăsăm la loc răcoros cca 3 săptamâni fără a uita să le mai agităm din când în când. Vom vedea că uleiul şi-a schimbat culoarea în funcţie de plantele folosite. După perioada de macerare filtram uleiul şi îl depozităm în vase de sticlă întunecate la culoare şi le lăsăm în locuri răcoroase.
Uleiul îl aplicăm pe piele, preferabil pe pielea umedă pentru a asigura o mai bună hidratare.

Ce fel de uleiuri putem folosi:
Ulei de măsline, preferabil cel extravirgin - este unul din cele mai populare uleiuri şi nu degeaba. Conţine antioxidanţi, acid linoleic şi are proprietăţi hidratante, vindecătoare, antinflamatoare şi multe altele.
Ulei de orez - este extras din germeni de grâu şi constituie o bună sursă de vitamina E, antioxidanţi. Poate fi folosit cu succes pentru netezirea pielii, împotriva ridurilor
Uleiuri de sâmburi de struguri - este bogat in substanţe minerale precum cupru, seleniu, zinc. În plus, conţine vitamina E şi vitamina F şi protianidine. Are efect tonic şi revigorant asupra pielii, hidratând pielea şi lăsând-o elastică. Se absoarbe rapid în piele şi hidratează perfect, nelăsand-o deloc grasă ceea ce o face bună pentru cei cu pielea grasă.
Ulei de cocos - are proprietăţi vindecătoare şi conţine antioxidanţi. Este foarte bun în îngrijirea pieleii îmbătrânite, uscate, arse de soare. Este foarte bun de aplicat pe piele pentru că nu lasă pielea grasă.
Ulei de floarea soarelui - în ciuda banalizării lui din pricina utilizării masive în gătit, este un uei foarte bun pentru îngrijirea pielii. Are o concentraţie mare de acid linoleic şi acizi omega 6, conţine vitaminele A, D, E şi K, proteine ce cuprind toţi aminoacizii esenţiali, săruri minerale. Are efect vitaminizant şi antitoxic.
De asemenea puteţi folosi orice alt ulei doriţi sau aveţi prin casă.

Cu privire la plantele pe care folosim în macerate avem cât se poate de multe variante, voi da aici numai câteva exemple. Putem folosi gălbenele, muşeţel, salvie, drăgaică, tătăneasă, cătină, rostopasca, busuioc, cozi de cireş, mentă, lavandă etc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Sa pastram Romania curata!